CURMALE FARA SAMBURI 500G
 

Stiai ca exista arbori fructiferi care pot trai cateva sute de ani, rodind permanent in tot acest timp? Un exemplu in acest sens este curmalul, al carui fruct prezenta o importanta deosebita pentru popoarele din antichitate: la vechii egipteni simboliza fertilitatea, latinii si grecii il foloseau pe post de ornament la festivitatile triumfale, iar cartaginezii il reprezentau atat pe monumente, cat si pe monede.

  1. Despre curmale
  2. Ce sunt curmalele si unde cresc curmalele
  3. Proprietatile curmalelor
  4. Cum se pot consuma curmalele
  5. Curmale proaspete
  6. Curmale uscate
  7. Curmale deshidratate
  8. Sirop de curmale
  9. Aportul caloric si nutritiv al curmalelor
  10. Beneficiile curmalelor pentru organism
  11. Beneficiile curmalelor pentru sistemul digestiv
  12. Rolul antiinflamator al curmalelor
  13. Beneficiile curmalelor pentru circulatia sangelui
  14. Beneficiile curmalelor pentru activitatea cerebrala
  15. Beneficiile curmalelor in timpul sarcinii
  16. Beneficiile curmalelor asupra sistemului imunitar
  17. Beneficiile curmalelor pentru vedere
  18. Beneficiile curmalelor pentru dantura
  19. Alte beneficii ale curmalelor
  20. Afectiuni pentru care se recomanda consumul de curmale
  21. Contraindicatii in consumul curmalelor
  22. Curmalele in bucatarie – retete si moduri de preparare

Despre curmale

Curmalele sunt fructe cu importante beneficii pentru organism datorita numeroaselor minerale pe care le contin: calciu, magneziu, zinc, fier, seleniu, potasiu. Curmalele nu au grasimi, ceea ce le recomanda persoanelor cu un colesterol ridicat. Au un continut ridicat in proteine si fibre. Contin Vitamina A, Vitamina B, Vitamina C, Vitamina E, Vitamina K. Pot fi consumate crude sau uscate, simple ori in numeroase retete. Le mai putem intalni si sub forma de sirop, otet sau vin de curmale.

Ce sunt curmalele si unde cresc curmalele

Curmalele (dates in limba engleza) sunt fructele palmierului Phoenix dactylifera, din Familia Arecaceae, un arbore care creste intr-un mod impresionant, atingand inaltimea de 20 sau chiar 30 de metri. Impresionanta este si durata lui de viata, de pana la 300 de ani, timp in care rodeste aproape continuu, incepand cu al treilea an dupa plantare. Informatiile interesante despre curmal nu se termina aici: recolta de fructe dintr-un curmal poate sa depaseasca 50 de kilograme, ceea ce il face extrem de productiv.

Fructele se culeg in luna iunie, sunt rotunjite si lunguiete, carnoase, cu gust dulce la maturitate, culoare galbuie mai intai si maronie atunci and se coc, asemanatoare cu niste degete putin mai scurte si groase. De fapt, denumirea stiintifica a curmalului Phoenix dactylifera provine dintr-un cuvant grecesc, daktilos, care inseamna chiar deget. Curmalele au un sambure ascutit si cresc pe ramuri in grupuri mari, de la 200 si pana la 1000 de fructe.

Se presupune ca palmierul de curmale ar fi originar din Golful Persic, dar, pentru ca a fost cultivat in foarte multe locuri, originea lui s-a pierdut. Ceea ce se cunoaste totusi cu siguranta este faptul ca se dezvolta bine in zonele tropicale si subtropicale, iubind temperatura constanta de 18-25 de grade si umiditatea ridicata. Se poate adapta si la alte temperaturi, dar este destul de greu de ingrijit si nici chiar ingrijirea nu poate garanta cresterea lui adecvata productivitatii dorite, dat fiind ca la noi in tara temperaturile coboara destul de mult in anotimpul rece. Daca vrei sa cultivi curmal in Romania, poti sa incepi cultivarea chiar in casa, pornind de la semintele fructelor pe care tocmai le-ai mancat, dar numai cu conditia sa te inarmezi cu o doza considerabila de rabdare si sa il uzi o data la doua zile.

Teoretic, nu este un lucru dificil sa plantezi curmal, dar daca vizezi fructele, nu cultivarea in scop decorativ, trebuie sa mai ai in vedere si faptul ca aceasta planta are doua sexe diferite, feminin si masculin si numai plantele de tip feminin vor produce rod. Asadar, pe baza semintelor, ai numai 50% sanse sa obtii, in timp, un pom care sa iti ofere efectiv fructe. Acesta este motivul pentru care cei care planteaza curmali nu folosesc seminte, ci tulpini din plante adulte (curmalul creste initial ca o structura de tulpini din aceeasi radacina). In plus, in cazul in care nu se porneste de la seminte, ci de la tulpini tinere, se poate scurta cu cativa ani timpul pana la rodire.

Proprietatile curmalelor

Din proprietatile curmalelor deriva, asa cum vom vedea imediat, un impresionant numar de beneficii pentru organism. Din punct de vedere al compozitiei, ele sunt bogate atat in proteine, cat si fibre, vitamine si minerale (B1, B2, B3, B5, vitamina A1, vitamina E, vitamina C, calciu, magneziu, zinc, fier, seleniu si potasiu), zaharuri naturale si nu contin deloc colesterol. O curiozitate: curmalele contin mai multi aminoacizi decat merele, portocalele sau bananele.

Cum se pot consuma curmalele

Curmalele se pot consuma in diferite modalitati, de la fructele in stare proaspata si pana la cele uscate, sub forma de sirop sau vin. In forma uscata se mananca pe post de gustare sau, taiate marunt, se vor adauga in dulciuri (de la biscuiti, briose, budinci sau torturi) sau in preparate sarate, gen cuscus sau orez.

Curmale proaspete

In Romania, poti gasi ocazional pe rafturile din supermarketuri chiar si curmale proaspete atunci cand este sezonul lor de coacere si recoltare (iunie si inceput de iulie), dar acestea dispar destul de repede, majoritatea cultivatorilor preferand sa le usuce sau deshidrateze pentru ca pot fi pastrate in aceasta forma timp indelungat si nu trebuie sa mai aiba grija deteriorarii lor. In acest mod le veti gasi comercializate si la noi in tara. Vom discuta imediat despre curmalele uscate si cele deshidratate, asa incat sa poti de acum sa cumperi informat.

Curmale uscate

In mod normal ceea ce regasim pe piata sub denumirea de curmale uscate reprezinta de fapt curmale deshidratate, dar ambii temeni se folosesc frecvent pentru ca duc la obtinerea aceluiasi tip de consistenta, deci rezultatul final al procedeului este identic. Daca discutam din punct de vedere strict stiintific, termenul de uscare este mai degraba specific pentru fructele cu continut mic de apa, dar mare de grasimi, gen nuci, alune de padure, seminte, migdale.

Curmale deshidratate

Deshidratarea este, de fapt, o alta metoda de a usca fructele sau legumele, prin eliminarea apei din ele, iar curmalele, alaturi de struguri, mere, caise, prune, smochine, banane, ananas si papaia, sunt fructele la care acest procedeu se aplica in mod frecvent. Beneficiile curmalelor deshidratate sau uscate sunt aceleasi ca si cele ale curmalelor proaspete, numai ca trebuie acordata o atentie mai mare cantitatii: deshidratarea sporeste contintul de zaharuri, ceea ce duce la cresterea valorii energetice, in conditiile scaderii volumului, asadar consumul trebuie facut in mod moderat. 4-5 curmale pe zi sunt insa ideale pentru a profita de beneficiile extraordinare ale acestui fruct.

Sirop de curmale

Siropul de curmale are un gust extraordinar, nu contine decat zaharuri naturale si, din acest motiv, este frecvent folosit in loc de zahar pentru indulcirea diferitelor prajituri, al ceaiului sau al smoothie-urilor sau ca topping peste fructe la micul dejun

Acest sirop de curmale se gaseste comercializat in magazinele naturiste si este disponibil si pe site-ul nostru. O varianta cu o consistenta pastoasa se poate pregati si acasa, din curmalele uscate carora li s-a indepartat samburele (daca nu le cumparati deja fara sambure) si au fost lasate 20-30 de minute in apa calduta la hidratat. Dupa ce se hidrateaza, se scurg bine de apa si se paseaza cu ajutorul unui blender puternic. Pasta rezultata din tocarea marunta a curmalelor are o consistenta fina si se pasteraza la frigider in cazul in care nu este folosita pe loc.

Aportul caloric si nutritiv al curmalelor

Curmalele proaspete au mult mai putine calorii, dar, cum nu prea le gasim in aceasta forma, hai sa vedem cate calorii au curmalele uscate/deshidratate.

100g de curmale uscate contin:

  • aproximativ 290 de calorii
  • 2g proteine
  • 0.4 lipide
  • 74g carbohidrati
  • 8,7g fibre alimentare

Daca urmezi un program de eliminare a kilogramelor in plus si te intrebi daca ingrasa curmalele sau cate dintre aceste fructe poti sa mananci pe zi fara iti pui in pericol dieta, ar trebui sa stii ca fructe cum sunt curmalele satisfac pe deplin nevoia de dulce, iar zaharurile continute sunt naturale. Consuma fara grija 4-5 curmale pe post de gustare, dar, inainte de a le cumpara, acorda o atentie sporita modului in care acestea au fost conservate, pentru ca in cazul curmalelor confiate putem vorbi de adaus de zahar care va duce la ingrasare.  Pe site-ul nostru vei gasi, in diferite gramaje, curmale conservate prin uscare, asa incat le poti include chiar de maine in dieta ta zilnica.

Beneficiile curmalelor pentru organism

Curmalele aduc organismului uman foarte mari beneficii, asa cum vom vedea imediat. Vom enumera mai intai cateva dintre aceste beneficii, iar pe cel mai importante le vom discuta pe larg.

  • Au capacitatea de energizare, datorita zaharurilor naturale pe care le contin.
  • Combat anemia, datorita faptului ca in compozitia lor gasim un element importat: fierul.
  • Sunt indicate femeilor insarcinate sau care alapteaza, intrucat intaresc musculatura peretilor uterului si adauga nutrienti importanti laptelui matern.
  • Contin fibre, ceea ce inseamna pentru cel care le consuma o mai buna digestie.
  • Contin antioxidanti care ajuta la intarirea sistemului imunitar si scad riscul de cancer.
  • Reduc riscul de atac cerebral, sprijinind sistemul circulator.
  • Au in compozitie fluor, care ne protejeaza dantura de atacul cariilor dentare.
  • Reduc constipatia, mai ales daca sunt consumate inainte de culcare, alaturi de o cana de ceai cald sau lapte vegetal.

Beneficiile curmalelor pentru sistemul digestiv

Curmalele sunt o adevarata minune pentru sistemul tau digestiv. Nu doar ca imbunatatesc digestia datorita continutului de fibre, dar sunt si un laxativ absolut natural si, in plus, au proprietatea de a absorbi aciditatea gastrica, asa ca te scapa de arsuri.

Rolul antiinflamator al curmalelor

Curmalele contin o doza importanta de magneziu, un compus cu proprietati antiinflamatorii. Datorita prezentei acestui compus, curmalele ajuta la calmarea durerilor si reducerea inflamatiei.

Beneficiile curmalelor pentru circulatia sangelui

Tot magneziul este cel care, potrivit studiilor de specialitate efectuate, are capacitatea de a reduce tensiunea arterială si de a diminua semnificativ riscul de a dezvolta boli cardiovasculare. Aceleasi proprietati le are si potasiul, un alt nutrient prezent in compozitia curmalelor.

Beneficiile curmalelor pentru activitatea cerebrala

Asa cum mentionam inca de la inceput, curmalele sunt bogate in vitamine, printre care si cele din complexul B. Intre aceste vitamine, B6 este cea responsabila de activitatea cerebrala. Consumand curmale in mod regulat vei face mai usor fata perioadelor de efort intelectual intens, vei putea memora mai repede si vei avea o mai mare capacitate de concentrare.

Beneficiile curmalelor in timpul sarcinii

Asa cum probabil stii deja, pentru femeile insarcinate sau cele care alapteaza exista un mare numar de contraindicatii. Curmalele nu sunt insa incluse in aceasta categorie, ele chiar fiind recomandate cu caldura femeilor insarcinate, intrucat au capacitatea de a intari peretii uterini.

Dar asta nu este tot! Cercetatorii din Iran au descoperit faptul ca, daca  sunt consumate regulat in timpul ultimelor saptamani de sarcina, curmalele pot usura nasterea, facilitand dilatarea cervicala si diminuand necesitatea inducerii travaliului.  Ideea acestui studiu a prins contur datorita unei mentiuni interesante a acestor fructe: in Coran, Allah o instruieste pe Maria sa consume curmale, atunci cand este insarcinata cu Isus.

In alimentatia copilului tau nu este indicat sa introduci curmalele intregi decat dupa varsta de 1 an din cauza riscului de inecare, dar poti sa folosesti siropul lor ca indulcitor in diferite preparate imediat ce depaseste varsta de 6 luni.

Beneficiile curmalelor asupra sistemului imunitar

Mai ales in anotimpul rece, atunci cand organismul tau trebuie sa faca fata unor provocari suplimentare date de temperaturile scazute, curmalele sunt recomandate cu caldura, intrucat, prin continutul de antioxidanti, te ajuta sa iti intaresti sistemul imunitar.

Beneficiile curmalelor pentru vedere

Vitaminele din complexul B, A, si K precum si luteina sau zeaxantina din compozitia curmalelor ajuta retina sa filtreze mai  bine lumina si previne deteriorarea acesteia.

Beneficiile curmalelor pentru dantura

Continutul de fluor face din curmale un adevarat stomatolog dulce. Ele protejeaza impotriva cariilor dentare si previn depunerea tartrului.

Alte beneficii ale curmalelor

Un consum moderat  de curmale iti poate aduce multiple beneficii pentru sanatate. In afara de cele pe care le-am discutat mai sus, trebuie sa mentionam si altele: protectie impotriva deteriorarii celulelor, prevenirea mai multor tipuri de cancer cum ar fi cel de colon, prostata sau pancreatic, reducerea numarului si intensitatii reactiilor alergice. Curmalele ajuta la scaderea colesterolului si in cresterea libidoului, ba chiar sunt indicate in perioada cand cuplurile doresc sa conceapa un copil, sporind fertilitatea.

Afectiuni pentru care se recomanda consumul de curmale

Curmalele se recomanda in caz de anemie, intrucat contin fier si calciu. De asemenea, in starile de epuizare aceste fructe actioneaza foarte bine, constituindu-se ca un energizant natural.

Contraindicatii in consumul curmalelor

In momentul de fata, singurele contraindicatii pentru consumul de curmale se refera la personele care sufera de diabet zaharat, datorita continutului mare de glucide din compozitia lor. Deci curmalele si diabetul nu merg foarte bine impreuna. Daca nu suferi de aceasta boala, le poti introduce in alimentatia ta fara grija pentru a te bucura de beneficiile pe care le ofera.

Curmalele in bucatarie – retete si moduri de preparare

Te intrebi la ce sunt bune curmalele in afara de a fi mancate pur si simplu, pe post de gustare sau pentru indulcit prajiturile? Ei bine, trebuie sa stii ca ele dau un gust exotic atat prajiturilor, checurilor, brioselor, cat si preparatelor sarate, iar specialistii recomanda introducerea in alimentatia zilnica a fructelor de curmal, in moduri diferite, pentru a te bucura in toate momentele zilei de beneficiile pe care le ofera pentru sanatate. Vegetarienii si veganii le iubesc si le folosesc din plin in bucatarie. Iata si cateva retete in care sunt introduse curmalele. Pentru prepararea lor gasiti principalele ingrediente chiar pe site-ul Sanovita.

Smoothie cu lapte vegetal, banane si curmale

Acest preparat este indicat mai ales in prima parte a zilei sau dupa antrenamentele sportive, intrucat nu este doar gustos, dar are si capacitatea de a te incarca de energie.

Ingrediente:

  • 400 ml apa/bautura vegetala
  • 50g migdale
  • 1 banana foarte coapta
  • 4 curmale fara samburi
  • 1 lingurita de karob sau scortisoara

Se amesteca toate ingredientele si se paseaza in blender pana cand smoothie-ul devine spumos. Se serveste imediat.

Reteta de cuscus si curmale

Acest preparat se poate consuma simplu, sau  pe post de garnitura, la masa de pranz. Nu e dificil de facut si are o aroma exotica, care aminteste de bucataria marocana.

Ingrediente:

  • 200 grame de cuscus
  • 2 linguri de ulei de masline
  • 2 linguri de migdale crude tocate
  • 1 portocala
  • 14  curmale fara samburi

Se lasa migdalele si curmalele in apa calduta la hidratat timp de 1-2 ore. Dupa ce trece acest interval, migdalele se macina grunjos, iar curmalele se taie in bucatele marunte (nu se paseaza). Portocala se curata de coaja si apoi de pielita, in asa fel incat sa ramana numai pulpa si se taie fiecare felie in 4-5 bucati (daca nu s-a rupt deja la curatare).

Cuscusul se pune intr-un caston si deasupra se toarna 1 cana de apa clocotita, ca sa il inmoaie. Se lasa asa timp de 20 de minute, timp in care pregatim sosul de curmale.

Punem migdalele sa se caleasca putin in uleiul de masline, iar dupa cateva minute, cand observam ca au prins culoare, adaugam curmalele si portocalele si lasam compozitia timp de 4-5 minute la foc mic, mestecand continuu. Daca observi ca tinde sa se ingroase, adauga putina apa fierbinte, rezultatul trebuie sa semene mai curand cu un sirop sau o dulceata decat cu o pasta groasa, care sta in lingura.

Amestecam putin cuscus-ul cu o furculita si adaugam peste el sosul de curmale.  Se va servi cald. Pofta buna!

Declarație nutrițională
per 100g
Valoare energetica
1450kj/ 341 kcal
Grasimi
0.03 g
din care acizi grasi saturati
0 g
Glucide
81.9 g
din care zaharuri
67.4 g
Fibre
2.4 g
Proteine
2.24 g
Sare
0 g

Curmale. Produsul poate conține sâmburi.



Alte produse din aceeasi categorie:

Clientii care au cumparat acest produs au mai cumparat si:

Recenzii

Fii primul care scrie recenzia la acest produs !

Produs adăugat la wishlist