Acasă Sport și fitness 10 mituri despre maternitate (explicate si daramate)

10 mituri despre maternitate (explicate si daramate)

0
10 mituri despre maternitate (explicate si daramate)

mituri maternitateOdata ce devii mamica, inevitabil ajungi la un moment dat sa ai asteptari nerealiste apropo de noul tau rol si te astepti sa poti fi „mama perfecta”. Asemenea idealuri imposibile (poti fi doar „mama perfecta pentru copilul tau”) joaca uneori un rol important in aparitia depresiei post-partum, deci e important sa le demitizezi. In articolul de astazi am pus laolalta 10 mituri cunoscute pe aceasta tema, pe care sigur le stii sau le-ai auzit si tu, in incercarea de a ajuta la daramarea lor. Descopera-le mai jos!

1. Vei simti imediat dupa nastere o legatura puternica fata de bebelusul tau.

In realitate, legatura pe care o formezi cu micutul tau incepe la nastere si se dezvolta de-a lungul tuturor anilor care vin, in care iti ajuti puiul sa devina om. Nu exista un moment magic, desprins din filme si acompaniat de o coloana sonora serena, in care iti privesti prima data bebelusul si creezi aceasta legatura.

2. Cand devii mamica incepi cea mai fericita perioada din viata ta.

familie fericitaIn realitate, vor exista si momente pline de bucurie si fericire familiala, dar si momente dificile. A creste o alta fiinta umana nu e ceva usor, presupune responsabilitate, grija, nopti nedormite, vizite la spital, intrebari care te vor pune in dificultate, situatii serioase, complexe si stresante – totul 24 de ore din 24, in fiecare zi a vietii tale, de acum inainte. A fi mama poate insemna si sa iti adori copilul, dar sa urasti schimbatul scutecelor, diversificarea (si toate mofturile care apar cand vine vorba despre mancare) si plansul insistent de fiecare data cand plecati undeva cu masina si cel mic refuza sa stea in scaunul auto, de exemplu.

Citeste articolul nostru despre 5 pasi catre o viata echilibrata si pune-i in aplicare din momentul in care din 2 ati devenit 3!

3. Poti avea grija singura de bebelus.

In realitate, dupa nastere nu te vei transforma instantaneu intr-un MasterChef in bucatarie, o sotie eleganta, o mama care doarme suficient si are la fel de mult timp pentru ea ca inainte (desi face curat, are grija de un nou-nascut si poate lucreaza si part-time, de acasa). Va dura pana inveti sa impletesti natural toate elementele cu care vei jongla de acum inainte si asta presupune sa ai si ajutorul celor din jurul tau. Sprijina-te pe umerii partenerului de viata, ai parintilor si socrilor, ai prietenilor si vecinilor – a cere si a accepta ajutorul nu este un semn de slabiciune, ci de putere, si te va ajuta sa ramai in putere si sanatoasa. „E nevoie de un sat intreg pentru a creste un copil”, spune foarte bine un proverb african.

4. Maternitatea te implineste total.

mama bebelusIn realitate, mamele tind sa isi dedice tot timpul si energia familiei, neglijandu-si propriile nevoi. Foloseste-ti creativitatea pentru a obtine si timp pentru tine, nu uita de proprile tale planuri si emotii, asigura-te ca nu te pierzi complet pe tine insati dupa nastere. Doar daca ai in primul rand grija de tine vei putea avea grija si de ceilalti din familie. La fel cum inainte de a naste ai avut grija ce mananci (pentru a oferi cel mai bun start in viata bebelusului tau, prin vitamine si minerale esentiale in sarcina), dupa nastere trebuie sa iti pui si nevoile tale, si ale lui pe lista virtuala de „To do”. Asa copilul tau te va primi drept o mama echilibrata, care isi ofera ei insasi iubire, dar si celor din jur, nu drept una epuizata si nervoasa mereu.

Ai vazut infograficul nostru despre 14 beneficii ale consumului de mere in sarcina?

5. Nu iti va mai fi dor de viata de dinainte de a fi mama.

In realitate, este normal sa te gandesti cu nostalgie la serile petrecute pe canapea, alaturi de partenerul de viata, urmarind cate 3-4 episoade de serial unul dupa altul, la iesitul in oras pana tarziu, cu grupul de prieteni, la vacantele organizate doar in doi… Practic, duci dorul persoanei care erai inainte si care acum nu mai exista, s-a transformat in altcineva. O persoana care nu mai doarme 8 ore pe noapte, care nu mai are timp de o cafea cu prietenele si nici macar de un dus relaxant si lung, pentru ca trebuie sa aiba in vedere nevoile bebelusului.

Descopera beneficiile unor relatii de familie si sociale sanatoase din articolul nostru!

6. Alaptarea este ceva natural, deci si usor.

alaptareIn realitate, multe mame au probleme cu alaptarea (de asta si exista consultati si specialisti in domeniu, care te pot invata pozitii si tehnici speciale, de exemplu), deci nu te teme sa pui intrebari si sa ceri ajutor, daca intampini obstacole. Daca te-ai decis sa iti alaptezi bebelusul (modalitatea normala de a-i oferi nutrientii de care are nevoie, pentru o dezvoltarea sanatoasa, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii) si nu iti iese din prima, asta nu inseamna ca nu esti o mama buna!

Citeste si articolul nostru despre ce trebuie sa mananci cand alaptezi!

7. Relatia cu partnerul tau de viata se va dezvolta minunat.

In realitate, dupa nastere amandoi veti avea noi roluri, noi responsabilitati si va urma o perioada de ajustare in familie. Iar intarirea relatiei voastre nu va avea lor natural, ci va presupune eforturi constiente: de obicei, mamica se simte coplesita de tot ceea ce are de facut (daca stau acasa alaturi de bebe) si simte ca tati (care merge la serviciu) nu o ajuta cu mare lucru. Nu degeaba auzi atat de des despre cupluri care divorteaza la un an dupa ce au devenit parinti… Nu uita de relatia voastra de dinaintea aparitiei lui bebe, gasiti timp unul pentru celalalt, trageti amandoi in aceeasi directie cand vine vorba despre cresterea noului membru al familiei si nu uitati sa va multumiti reciproc pentru ajutor.

8. Doar „mamele rele” se plang cand dau de greu.

mama copiiIn realitate, matenitatea li se pare dificila multor femei, dar niciuna nu spune adevarul pentru ca se tem sa nu fie considerate „mame rele”. Poate te simti vinovata ca vrei mai mult timp pentru tine sau alaturi de partenerul tau de viata, poate este frustrata de cat ce mult plange bebelusul vostru si cat de greu iti este sa il faci sa adoarma in fiecare seara – oricare ar fi motivul, discuta despre asta cu cei din jur si admite minusurile, pentru a evita nervii si depresia.

9. Celelalte mame sunt perfecte.

In realitate, toate noile mamici au hopuri de trecut, iar cele care iti pun intrebari neprietenoase sau fac declaratii atotstiutoare sunt persoane pe care trebuie sa le elimini din anturajul tau (nu fac decat sa aduca negativismul in preajma ta, ceva de care nimeni nu are nevoie!). Fii atenta la observatii de genul „Cum, nu merge inca? Al meu mergeau deja de 2 luni la varsta asta!” sau „Il lasi sa se uite la televizor?”; fiecare decide cum isi creste propriul copil, nu lasa comentariile altor mamici (din viata reala sau de pe forumuri) sa te denigreze.

10. Daca citesti carti de specialitate, vei sti totul despre maternitate.

poza de familie vecheIn realitate, multe dintre cartile despre maternitatea contin asteptari nerealiste, pun accentul pe partile pozitive si minimizeaza dificultatile care vin odata cu nou-nascutul. Gandeste-te cate carti de specialitate au citit mama si bunica ta si iti vei da rapid seama ca nu trebuie sa ai in vedere standardul perfect din literatura contemporana de specialitate, ci sa-ti creionezi singura un standard de maternitate, in functie de punctele tale forte, de minusuri si de modul in care vrei sa iti cresti copilul. Vei avea o multime de intrebari la care nu vei gasi raspunsul intr-o carte, ci la soacra ta, la medicul pediatru, la dentist, la prietena cea mai buna si la tine insati, invatand din experientele trecute („Cand pot incepe bebelusii sa manance miere?”, de exemplu); nici Internetul nu e de neglijat, dar verifica toate informatiile primite online din surse de specialitate si nu tine cont de sfaturile dupa ureche date pe forumuri de toate mamicile.

Descopera 10 sfaturi pentru alimentatia sanatoasa a copiilor, care te ajuta sa iti cresti sanatos micutul din prima zi!

Articolul precedent Tocanita de naut
Articolul următor Mic dejun pentru stimularea creierului
Viziunea SanoVita este că, promovând hrana sănătoasă, nu doar vom asista la o îmbunătățire a sănătății românilor, ci, mai mult de atât, vom fi unul dintre factorii care participă activ la schimbarea în bine. Ne dorim să contribuim la o lume mai bună, mai conștientă de ceea ce mănâncă, de oportunitățile care există în cămara fiecăruia și să dăm idei pentru o alimentație sănătoasă și, în același timp, gustoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.