Acasă Rețete Garnituri sănătoase 7 garnituri sănătoase pentru pește

7 garnituri sănătoase pentru pește

0
7 garnituri sănătoase pentru pește

Postul Paștelui este cel mai lung din an, iar dacă ți-ai propus să îl ții pe tot, atunci probabil abia aștepți să mănânci un pește gustos în zilele cu dezlegare. Dezlegarea la pește este acordată ca un ajutor în timpul perioadei de post celor care îl țin și care, desigur, nu urmează în rest o dietă alcătuită strict din vegetale.

Știm că modul „clasic” de a consuma peștele este alături de o garnitură de cartofi natur, cu orez, pe pat de salată sau, simplu, cu mujdei și mămăligă – însă credem că poți adăuga mai multă savoare preparatelor tale din pește cu câteva alternative de garnituri gustoase și la fel de simplu de preparat. Mai mult, poți păstra rețetele și pentru zilele de după, încât aceste garnituri reprezintă mâncăruri vegane, fiind de post.

  1. Paste cu dovlecei

Această rețetă de paste cu dovlecei reprezintă o alternativă revigorantă și aromată, fiind compusă dintr-un mix de legume proaspete de primăvară. Pe lângă roșiile cherry și dovlecelul, rețeta de paste include și un sos pesto cu usturoi și busuioc proaspăt, ce completează perfect peștele, asemenea unui preparat de inspirație mediteraneeană.

  1. Orez chinezesc

Și această rețetă de orez chinezesc include un mix interesant, cu porumb, mazăre sau morcov, toate aromatizate cu ulei de susan și sos de soia. Orezul și celelalte legume nu doar că vor fi delicioase alături de pește, dar vei obține o garnitură plină de fibre, vitamine și minerale sau chiar un fel principal, asta dacă alegi să pregătești orezul în alte zile de post.

  1. Mâncare de năut, lapte de cocos și spanac

O altă garnitură plină de prospețime este o mâncare de năut și spanac, legată cu puțin lapte de cocos. Nu este o combinație pe care să o încerci în fiecare zi, dar îți garantăm că o vei adora. Prin acest preparat te poți bucura și de o legumă de sezon, și anume spanacul. Acesta completează perfect boabele de năut, aromatizate laolaltă cu niște roșii uscate, usturoi și ghimbir.

Gateste gustos si sanatos cu produse marca Sano Vita!

Bautura de cocos

  1. Salată de quinoa

Quinoa este cultivată de mii de ani și a fost utilizată în nenumărate preparate datorită faptului că, asemenea orezului, absoarbe din aromele celorlalte ingrediente alături de care este gătită. Aceasta oferă un conținut bogat de fibre și minerale și este perfectă dacă vrei să pui ceva mai ușor alături de pește. Salata de quinoa propusă de noi are în compoziție și tofu, cartofi dulci sau dovlecel și îi dăm puțină culoare cu o ceapă roșie și un ardei roșu.

  1. Salată Fattoush

Salata Fattoush este un preparat specific Orientului Mijlociu și se face foarte rapid. Ai nevoie doar de două lipii și de câteva legume, precum roșii cherry, castravete, ceapă roșie, ridichi, condimentate cu sumac și acompaniate de un dressing revigorant de mentă proaspătă. Trebuie doar să încălzești lipiile și să prepari dressing-ul, iar apoi amesteci toate celelalte ingrediente.

  1. Ciuperci umplute cu legume

Atunci când nu știi ce să pui lângă pește, ciupercile pot părea o alternativă mai puțin agreată, însă îți garantăm că se potrivesc numai bine pe lângă acesta. Ciupercile propuse de noi sunt umplute cu legume și reprezintă o alternativă mai sățioasă – le poți pregăti pentru mesele în familie și sunt de ajuns 1-2 ciuperci pentru fiecare persoană de la masă.

  1. Sfeclă roșie cu mărar

Ultima combinație din această listă pe care noi ți-o propunem este o salată de sfeclă roșie cu mărar. Este un preparat prin care să îi atragi pe cei mici să mănânce lucruri noi, datorită texturii puțin crocante și culorii vibrante – iar atunci când culoarea este vie, poți fi sigură că și vitaminele sunt pe măsură. De asemenea, sfecla este foarte savuroasă așa cum am pregătit-o noi, cu puțină ceapă, mărar și lămâie, fiind perfectă lângă peștele tău preferat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.