7 beneficii ale băuturii de orez

7 beneficii ale băuturii de orez Băutura de orez este a treia cea mai populară alternativă vegetală a laptelui după băutura de soia și cea de migdale. Aceasta se obține printr-un proces de fermentare al orezului, însă este destul de ușor de obținut și în casă, printr-un alt procedeu decât cel industrial. Trebuie doar să păstrezi apa în care ai fiert orezul, în care acesta și-a lăsat o parte din nutrienți, vitamine și săruri minerale bune pentru toată familia și apoi să o asezonezi cu diverse arome.

Poți, de asemenea, să fierbi orezul pe care l-ai lăsat la hidratat peste noapte, pentru 5-6 minute în apă clocotită, îndepărtezi apa în care a fiert, îl treci printr-un jet de apă rece după care îl pui în blender cu apă rece și il mixezi bine de tot. Il strecori printr-un săculeț special pentru obținerea băuturilor vegetale, completezi cu apă și/sau arome după gust și gata, ai obținut o băutură savuroasă din orez. Această băutură este mai dulce decât celelalte alternative, fără să fie nevoie de zahăr adăugat.

Care sunt beneficiile pe care le oferă băutura de orez?

  1. Este hipoalergenică

Este cel mai puțin probabil dintre toate alternativele vegetale la lapte, să provoace alergii. Acest lucru o face să fie o alegere bună pentru persoanele cu intoleranță la lactoză sau alergii la lapte, soia sau nuci. Băutura de orez are un aport generos de nutrienți pentru cei care nu sunt capabili să tolereze alte alternative de lapte.

  1. Nu are colesterol

Băutura de orez nu are colesterol, fapt ce ajută persoanele care se luptă cu probleme cardiovasculare sau de obezitate și au restricții dietetice privind grăsimile și colesterolul. Consumul său ajută la scăderea șanselor de atacuri de cord, ateroscleroză și accidente vasculare cerebrale. De asemenea, are cea mai redusă cantitate de grăsime în comparație cu toate celelalte alternative: doar 1 g de grăsime într-o cană de lapte de orez – și aceasta este majoritar nesaturată.

  1. Este o sursă bună de vitamina B

Orezul brun este bogat în mod natural în toate vitaminele B, care sunt esențiale pentru metabolism, circulație și pentru buna funcționare a sistemului nervos. Unele dintre aceste vitamine se pot pierde în timpul procesării laptelui de orez, dar majoritatea vor fi incluse atunci când cumpărați din magazin produse fortificate. Puteți alege băutura de orez fortifiată și pentru a fi o sursă bună de calciu, vitamina A și vitamina D.

  1. Promovează sănătatea cardiovasculară

În boabele de orez există  nutrienți sănătoși pentru inimă, iar o parte dintre aceștia se regăsesc și în băutura de orez. Grăsimile nesaturate provin din uleiul din boabele de orez, care pot contribui la reducerea colesterolului din sânge. Niacina și vitamina B6 sunt, de asemenea, eficiente în acest scop. Această băutură este o sursă excelentă de magneziu, care te ajută să controlezi tensiunea arterială. Fierul și cuprul cresc producția de celule roșii din sânge, oferindu-ți oxigenare și  vitalitate .

5: Contribuie la îmbunătățirea sistemului imunitar

Băutura de orez conține mai mult mangan și seleniu decât orice alte alternative. Aceștia sunt antioxidanți puternici care te ajută să te protejezi de tot felul de infecții și cancere. Consumul ei poate, de asemenea, să dea un impuls sistemului imunitar. Orezul conține diverși antioxidanți care ajută la promovarea rezistenței generale a sistemului imunitar, ajutând organismul să reziste inflamației și stresului oxidativ care ar putea duce la boli cronice.

Din acest motiv, băutura de orez poate fi și energizantă. Prin urmare, o poți consuma când ești răcit sau nu ai poftă de mâncare. Ai nevoie de doar două căni pe zi pentru a beneficia de o cantitate suficientă de nutrienți pentru a te menține hidratat și pentru a te însănătoși mai repede.

  1. Îmbunătățește digestia

Prin consumul de lapte de orez îți poți ajuta digestia într-un mod natural, sănătos. Intestinele vor funcționa mai eficient, protejând flora intestinală și prevenind senzația de balonare, atât de neplăcută după ce mâncăm. Lipsa lactozei stimulează sistemul digestiv și susține îmbunătățirea mediului bacterian al intestinului, prevenind indigestia și infecția. Totodată, laptele de orez este ideal pentru perioadele în care stomacul nostru nu poate tolera mai nimic (ex: gastroenterită, indigestie, vomă, diaree și postoperator). Digestibilitatea este de 100%.

  1. Menține pielea sănătoasă și previne îmbătrânirea prematură

Băutura de orez este benefică pentru menținerea sănătății pielii. Avantajele pe care le are se datorează conținutului de acid para-aminobenzoic. Acest compus protejează pielea împotriva razelor nocive ale soarelui, este antioxidant și acționează ca un agent antiinflamator. De asemenea, ajută la reducerea petelor și a ridurilor.

Băutura de orez este bogată în inozitol care ajută regenerarea celulelor și întârzie procesul de îmbătrânire prin îmbunătățirea circulației sângelui. Drept urmare, pielea va avea un aspect mai luminos, tonifiat și mai elastic.

 

Cu toate acestea, dacă vrei să introduci băutura de orez în dieta ta, trebuie să ții cont de câteva aspecte importante:

  1. Nu este recomandată persoanelor cu diabet!

Orezul are foarte mult amidon – o parte din el regăsindu-se și în băutura de orez. O cană conține aproximativ 33 de grame de carbohidrați, de 3 până la 4 ori cantitatea din lapte sau lapte de soia. Dacă ai diabet, laptele de orez poate provoca o supraîncărcare bruscă a zahărului în sânge. Prin urmare, este mai bine să bei băutură de soia sau de migdale.

  1. Făcută în casă, nu are toate vitaminele și mineralele necesare

Băutura de orez nu conține toate mineralele de care aveți nevoie pe parcursul zilei, așa că trebuie folosită doar ca supliment, nu ar trebui să îți bazezi toată dieta pe orez. Acesta nu acoperă tot necesarul unei diete sănătoase, dar oferă un plus de energie și un ajutor în digestie. Consumul de prea mult lapte de orez poate reprezenta un risc pentru sănătate pentru sugari și copii, din cauza nivelurilor ridicate de arsenic anorganic.

Nu te baza pe băutura de orez de casă pentru calciu. Există doar 20 de miligrame de calciu pe porție de lapte natural de orez, aproximativ 1% din necesarul zilnic de calciu. Cumpără variantele fortificate din magazin dacă nu iei suplimente de calciu, căci acestea pot fi întărite pentru a include 25% până la 30% calciu în fiecare porție.

  1. Este săracă în proteine

Laptele de vacă și laptele de soia au o concentrație de proteine ​​comparabilă –  aproximativ 7 până la 8 grame pe cană. Băutura de orez este mult mai săracă, cu aproximativ 1- 2 grame în fiecare porție. Din această cauză, consumul ei nu poate fi la fel de satisfăcător în ceea ce privește gustul și nu va funcționa la fel de bine pentru controlul apetitului.

 

În concluzie, băutura de orez are o mulțime de beneficii pentru sănătate, motiv pentru care mulți dintre noi o putem introduce în dieta noastră, în orice moment al zilei. În schimb, trebuie să avem grijă ca restul alimentelor pe care le mâncăm să completeze prin nutrienții care lipsesc și să nu ne bazăm toată dieta pe un singur aliment.

 



LASA UN MESAJ

Introdu comentariul tau
Numele tau

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.